A bar of chocolate
- Mi-am adus aminte de ceva !
Încetineşte. " Supărată " că nu găseşte ce caută cu atâta dorinţă în " imensa şi spaţioasa " geantă, se opreşte brusc. Curios, cum sunt din fire, trag uşor cu ochiul la ceea ce se lasă aşa greu de găsit. Însă foarte subtil, totuşi nu este frumos să tragi cu ochiul in geanta cuiva, mai ales în geanta unei domnişoare.
Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut-o scoţând o ciocolată. Deşi primisem două cadouri în urmă cu doar câteva ore, latura mea egoistă îşi mai dorea unul...
- Vrei ciocolată ? întreabă ea cu o voce caldă şi plină de inocenţă, exact ca cea a unui copil, căruia nu-i puteai rezista...
La început am vrut să refuz. Nu ştiu de ce mă gândeam că trebuie să ajung acasă şi să mănânc, şi nu trebuie să mă ating de ciocolată pentru că-mi stric pofta de mâncare. Prostii ! Am trecut repede de acest gând şi fără să-şi dea seama, sper, de ezitarea mea, am spus:
- Da, sigur ! cu gândul ca voi mânca doar două-trei pătrăţele.
Am rupt două, nu cu inteţie, pur şi simplu aşa s-au rupt. Nu puteam să le mănânc pe amândouă: una eu, una ea. Eu i-am pus pătrăţica pe buze. Ne privim în ochi, zâmbim. Nu se lărgesc bine zâmbetele pe faţa noastră şi ea, cu aceeaşi voce caldă şi plină de inocenţă îmi spune:
- Ia dacă mai vrei, să nu-ţi fie ruşine.
Un alt zâmbet pe faţă, iar cu o voce puţin răguşită îi răspund:
- Nu-mi este ruşine, când este vorba de mâncare nu trebuie să-ţi fie ruşine !
Alte două pătrăţele... De data asta, ea schimbă jocul:
- Este mai drăguţ aşa ! îmi pune o pătrăţică pe buze.
O apuc pe toată, dorinţa mea era să îi prind şi degetele, însă le-a tras repejor. În timp ce îmi punea ciocolata pe buze, o altă pătrăţică îi puneam eu ei. Fără să-mi dau seama, fără ca măcar ciocolata să mi se topească bine in gură, mă sărută... Oare ce a fost mai dulce, buzele ei sau ciocolata ?
Ne apropiam de trecerea de pietoni, îmi aduce o bucăţică aproape de buze, o prind. O ţin bine cu buzele, fiindcă era prea mică să o pot ţine cu dinţii. Mă strânge puternic în braţe şi fiind convinsă că ţin ciocolata bine se apropie de buzele mele. Ciocolata cade...
- Credeam că muşti din ea ! imi strigă cu un zâmbet larg pe faţă.
Râdem, parcă mult mai tare, cu mult mai multă poftă ! Traversăm. Pe trecere, alte bucăţele de ciocolată, iar la jumătatea trecerii, profitând de lipsa maşinilor, o sărut. De când îmi doream lucrul ăsta ! Nu a fost un sărut lung, am auzit un motor şi am tras-o repede pe trotuar, însă a fost aşa puternic...
Alte bucăţi... alte clipe dulci... Parcă Dumnezeu a rânduit să rămână doar o pătrăţică la final.
- Ia-o tu... îmi spune cu o voce caldă şi o privire aşa blândă...
- Nu, o mâncăm impreună !
Se uită puţin nedumerită. Apoi îmi pune pe buze ultima pătrăţică. Se apropie, iar după ce muşcă, îmi spune puţin supărată:
- Am luat-o pe toată ...
- Nu, nu ai luat-o pe toată, doar că ţi-am lăsat ţie mai multă !
A fost cea mai bună ciocolată pe care am mâncat-o vreodată...
